GENDER EQUALITY PLAN

Vizită IBSC la Galaţi
12/07/2016

În data de 11 iulie 2016, Ionuţ Pucheanu, Primarul Municipiului Galaţi, împreună cu Ionuţ Mocanu, Director Executiv al Asociaţiei Tehnopol Galaţi şi totodată Director Executiv al Clubului Internaţional al Mării Negre (IBSC), au primit vizita unei delegaţii din Bulgaria.

Delegaţia a fost condusă de Secretarul General al organizaţiei, domnul Mihail Kulikov, iar din partea municipalităţii au fost prezenţi, pe lângă primarul Ionuţ Pucheanu, care deţine şi funcţia de Preşedinte al Clubului pe perioada mandatului de primar, viceprimarul Sorin Enache şi Costel Hanţă – directorul Direcţiei de Proiecte şi Finanţări Externe.

S-a convenit la formularea unui protocol de colaborare, ce va fi semnat în zilele ce urmează, între Primăria Galaţi şi ISBC. Protocolul va cuprinde şi intenţiile de proiecte ale părţii române ce au ca obiectiv oportunitatea dezvoltării turistice a oraşului Galaţi.
După discuţiile purtate la sediul Primăriei, delegaţia a vizitat diferite locaţii ce vor putea face parte din viitoarele proiecte de dezvoltare turistică a zonei.